Persoanele hipersensibile

Persoanele hipersensibile (HSP – highly sensitive person) sunt acele persoane care resimt lumea într-un mod profund și intens, având o sensibilitate mai mare față de stimuli și emoții decât majoritatea oamenilor.

Persoanele hipersensibile (HSP – highly sensitive person) sunt acele persoane care resimt lumea într-un mod profund și intens, având o sensibilitate mai mare față de stimuli și emoții decât majoritatea oamenilor.

Aceste persoane sunt adesea foarte empatice și pot înțelege și simți emoțiile altora într-o formǎ mai vie și deosebitǎ. Ele pot fi buni ascultători și pot oferi suport emoțional puternic celor din jurul lor. Cei hipersensibili este bine sǎ știe cǎ trăsătura este una normală. Se găsește la 15 până la 20% din populație, prea multe pentru a fi o tulburare, dar nu suficient pentru a fi bine înțeleși de majoritatea celor din jurul lor.

Totuși, mulți oameni considerǎ cǎ a fi hipersensibil este o slăbiciune. Poate ți s-a spus și ție, chiar de mai multe ori, că ești „prea sensibil” și ai văzut asta ca pe un lucru rău. Dar adevărul este că lumea are nevoie de oameni sensibili, iar a fi sensibil nu este un defect sau o slăbiciune – este de fapt una dintre cele mai importante trǎsǎturi pe care le poți avea.

Existǎ, pe de altǎ parte, persoane care par imune la ceea ce se petrece în jurul lor, par a nu fi afectați de lucrurile mari care se întâmplǎ în lume, nu par foarte afectați chiar atunci când se confruntǎ cu dificultǎți personale.

Societatea noastrǎ tinde sǎ valorizeze luptǎtorii și rǎzboinicii, persoanele care vor sǎ invingǎ, sǎ fie cei mai buni, cei mai mari și pentru care nu existǎ obstacole de netrecut. Iar cei care nu manifestǎ calitǎțile respective se pot întreba: “ Ce este neînregulǎ cu mine?” . Uneori persoanele hipersensibile folosesc acest lucru ca motiv pentru a se simți prost în raport cu propria persoanǎ.

Dar adevǎrul este cǎ noi avem nevoie de ambele categorii de oameni în viața noastrǎ. Avem nevoie de politicieni, de manageri, de lideri și toți cei care pot face lucuri stresante și pot gestiona presiuni enorme. Totodatǎ avem nevoie și de cei care pot îngriji, de oameni creativi, de visǎtori, de inovatori și de oamenii foarte empatici.

A avea o formǎ de sensibilitate este o altfel de putere. Sensibilitatea crescută le oferă persoanelor o intuiție puternică și o capacitate de a simți și de a anticipa schimbările în mediul lor și în relațiile interpersonale. Această intuiție îi poate ghida în luarea deciziilor și a se orienta în lume.

Sensibilitatea și capacitatea de a observa detalii subtile fac ca persoanele hipersensibile să fie adesea creative și imaginative. Ei pot vedea conexiuni și soluții neobișnuite la probleme și să abordeze problemele într-un mod inovator. Acest lucru se datorează în principal faptului că creierul lor procesează informațiile și reflectă asupra lor mai profund.

Abilitate a lor senzitivǎ le permite să simtă și să aprecieze frumusețea și subtilitățile lumii din jurul lor, precum și să dezvolte conexiuni profunde cu natura și cu ceilalți oameni. Această conexiune poate oferi un sentiment de bucurie și împlinire în viață.

Este important să recunoaștem și să valorizăm avantajele aduse de sensibilitate și să creăm un mediu care să sprijine și să încurajeze dezvoltarea și exprimarea acestor calități, într-un mod pozitiv și constructiv.

Sursa foto Ingmar H.

Distribuie pe:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn

Mai multe articole

Înainte de terapie

Aud tot mai des îndemnul „ar trebui să mergi la terapie”, ceea ce e adorabil, aproape ca un compliment în epoca postmodernă. Dar apoi, mulți sunt confuzi pentru că n-au fost niciodată la terapie. Nu știu cum funcționează. Și gândesc ceva precum „nu știu cum să fac asta, pentru că terapie nu am mai făcut până acum”. Și este de înțeles, pentru că nu suntem învățați, de fapt, care sunt regulile terapiei.

Citește

O minte bine gestionatǎ

Rareori realizǎm cǎ mintea noastrǎ este una dintre cele mai importante aspecte de care suntem responsabili și care ne modeleazǎ viața zi de zi. Am

Citește