Ce s-ar întâmpla dacă ai fi la sală, pentru prima dată în viața ta, și te așezi la presa pentru picioare și încerci să ridici undeva la 150 kg din prima încercare, dar în timp ce stai pe spate și încerci să o ridici de pe stativ, realizez că nu o poți mișca, că este pur și simplu prea grea. Ți-ai spune „cred că nu sunt o persoană pentru sală?!”, pentru că nu pot s-o ridic sau ai gândi “ok nu sunt suficient de puternic încă, așa că o să încep cu o greutate mai mică și o să-mi construiesc și exersez capacitatea musculară”.
Privim capacitățile noastre fizice ca fiind ceva de construit, de exersat, ceva pentru care trebuie să avem o activitate direcționatǎ într-un mod intenționat. Uneori dorim să ne depășim limitele, ieșim din zona de confort, pentru a cultiva acea forță. Dar atunci când vine vorba despre capacitatea noastră mentală gândim în termeni mult mai dihotomici absoluți. Fie consider că am capacitatea respectivă, fie nu o am. Suntem mult mai categorici.
Puterea mentală este ceva ce se construiește exact ca abilitățile noastre fizice, prin exercițiu și obiceiuri mentale, la care lucrǎm, pe care le exersǎm și le creștem.
Mentalitatea de creștere se referă la modul în care o persoană percepe și abordează procesul de învățare și dezvoltare personală. Persoanele cu o mentalitate de creștere cred că abilitățile și talentele lor pot fi îmbunătățite prin efort, practică și perseverență. Ei văd eșecurile și dificultățile ca pe o oportunitate de învățare și consideră că pot crește și se pot dezvolta într-un domeniu printr-un angajament constant și prin depunerea de efort.
Având încredere că abilitățile lor pot fi dezvoltate, persoanele cu mentalitate de creștere sunt mai dispuse să își asume efortul și riscurile asociate cu provocările și obiectivele lor. Ei sunt gata să se implice în activități dificile și să se confrunte cu obstacolele, înțelegând că acestea sunt o parte naturală a procesului de învățare și că pot oferi oportunități de creștere și îmbunătățire.
În loc să se concentreze exclusiv pe rezultatele finale sau pe comparații cu alții, persoanele cu această mentalitate acordă importanță procesului de învățare și efortului depus. Ei apreciază progresul pe termen lung și își stabilesc obiective realiste și realizabile, înțelegând că dezvoltarea personală necesită timp și dedicare.
Alternativa mentalității de creștere este mentalitatea fixă, așa cum o identificǎ Carol Dweck, cunoscutǎ pentru cercetǎrile din psihologia motivaționalǎ și a modului de gândire atipic.
Persoanele cu mentalitate fixă cred că abilitățile, talentele și capacitățile lor sunt intrinseci și fixe, adică oamenii sunt născuți cu anumite aptitudini și acestea nu pot fi schimbate în mod semnificativ. Ei consideră că aceste capacități sunt determinate de factori genetici sau de alte caracteristici invariabile și că nu există prea multe lucruri pe care le pot face pentru a-și îmbunătăți abilitățile.
Atunci când se confruntă cu eșecul sau cu dificultăți pot avea o reacție defensivă sau demotivantă. Ei ar putea interpreta eșecul ca pe o indicație că nu sunt suficient de talentați sau că nu au capacitatea de a reuși și pot fi descurajați să încerce din nou.
Cei care gândesc în acest fel au tendința să se compare constant cu alții, folosind realizările sau succesul altora ca măsură a propriei valori. Ei pot simți frustrarea față de succesul altora și pot considera că succesul acestora este un indicator al propriilor limite. Totodatǎ necesitǎ aprobarea constantă și validarea de la alții pentru a-și menține sentimentul de valoare și competență. Ei pot căuta situații în care pot să își demonstreze abilitățile sau să obțină recunoaștere externă pentru realizările lor, deoarece acestea le oferă o senzație temporară de încredere în sine.
Sursa foto Ales Maze.
