Observ foarte des cum noi, oamenii, vrem sǎ ne îmbunǎtǎțim viața, sǎ mâncăm mai sǎnǎtos, sǎ ne trezim la timp, sǎ petrecem mai puțin timp pe telefon, dar problema este cǎ nu prea ne ascultǎm pe noi înșine cu adevǎrat. Ceea ce încercăm este să găsim soluții pentru problemele noastre și poate căutăm pe Google sau ne uităm la un videoclip pe YouTube despre cum să mănânci sănătos. Încerci să rezolvi aceste probleme în mod individual, dar probabil în mintea ta ceea ce îți spui este că dacă ai avea un autocontrol mult mai bun toate aceste lucruri ar fi gestionabile.
Dacă ne-am îmbunătăți capacitatea de a ne controla, am fi capabili să mâncăm mai sănătos, să fim mai motivați la muncă și am putea să controlăm epuizarea. Și atunci noi, oamenii, încercăm să facem lucruri care să ne sporească autocontrolul, inclusiv sǎ luǎm suplimente care ar trebui să ne dezvolte capacitatea cognitivă, sau facem lucruri dificile precum dușuri reci, crezând că dacă ne forțăm să facem un lucru atât de dificil o să fim capabili să le facem și pe celelalte. Dar se dovedește că lucrurile nu funcționează cu adevărat așa. Dacă dușurile reci ar optimiza autocontrolul, am avea o grămadă de date care ar veni în sprijinul acestei idei, și toată lumea ar face asta. Dacă ne uităm dintr-o perspectivă științifică, singurul lucru pe care îl fac dușurile reci este să ne crească toleranța la dușuri reci.
Acesta este un lucru interesant legat de autocontrol. Putem deveni buni la o acțiune anume, dar acest lucru nu translatează și înspre alte părți ale vieții noastre, așa cum se credea, iar asta pentru că nu am înțeles ce este în spatele autocontrolului.
Ideea de bază care a dominat la începutul anilor ’90 a fost că autocontrolul este o trăsătură a personalității, este o parte din cine ești, iar dacă ai genele potrivite și creșterea adecvată, tinde sǎ rǎmânǎ constantă. De exemplu, dacǎ ai 20 de ani și-ai fost crescut cu o anumitǎ disciplină, vei continua să fii disciplinat pe parcursul vieții. Se credea că este un aspect fix în ceea ce ești tu ca persoană. Ulterior, prin cercetare susținută, s-a descoperit că nu este o trăsătură fixă, ci o resursă care se diminuează în timp.
Acest lucru are foarte mult sens deoarece sunt zile în care suntem capabili să ne controlăm cu ușurință, dar trăim și zile în care se întâmplă foarte multe lucruri și apare necesitatea de a exercita mai mult autocontrol. Am avut o zi grea la muncă și vreau să urlu la șeful meu, dar mă controlez și nu fac asta, iar la sfârșitul zilei nu pot să mǎ conving sǎ mănânc o salată. Așa cǎ voi comanda o pizza și stau jos și nu mă mai interesează nimic despre ziua de azi. Ca urmare, mecanismul descoperit funcționeazǎ astfel: cu cât te forțezi sǎ exerciți mai mult autocontrol, cu atât mai repede autocontrolul se diminuează.
Odată ce am identificat că este o resursă care se micșorează, se pune întrebarea: ce anume diminuează cel mai mult această resursă pe care o am? Iar cercetǎrile indicǎ existența a doi factori care diminuează în mod sever autocontrolul.
Primul este suprimarea emoțională. Dacă îți petreci mult timp suprimând emoțiile sau încercând să le reglezi, de exemplu îți vine să spui niște cuvinte dure unei persoane, dar tu ții cu putere acest lucru în tine pentru mult timp, atunci vei diminua rezerva de autocontrol pe care o ai.
Al doilea lucru care reduce autocontrolul este stresul. Oamenii care se află în situații stresante au o rezervă mai mică de autocontrol și nu-l pot manifesta pentru a avea comportamente sănătoase.
Ce se întâmplă în creier atunci când suprimarea emoțională și stresul ne diminuează capacitatea de autocontrol, care parte a creierului este de fapt drenatǎ?
Cu ajutorul testelor EEG, care măsoară activitatea electrică la nivelul creierului, cercetǎtorii au descoperit un lucru extrem de interesant. Anume că o parte a creierului nostru, care se numește cortex cingular anterior, este responsabilă de monitorizarea conflictului interior. Când ne suspendăm capacitatea de a monitoriza conflictul interior, autocontrolul nostru dispare imediat. Asta înseamnă că, de fapt, autocontrolul este capacitatea noastră de a monitoriza conflictul intern.
Când manifestăm autocontrol? De exemplu, atunci când există un conflict intern. În general vorbind, în comportamentul uman, am un impuls automat, vreau să mănânc o felie de pizza, dar există o altă parte a creierului meu care îmi spune că ar trebui să mănânc o salată. Iar în acel moment când manifest autocontrolul există deja un conflict intern, de aceea îl numim auto-control, pentru că este un control pe care îl exercit asupra mea atunci când vreau să fac altceva.
Noi considerǎm, bazându-ne pe experiența noastrǎ subiectivǎ, că există o componentă de control, dar se pare că, de fapt, nu este așa. Ceea ce s-a descoperit este că atâta timp cât conflictul intern este monitorizat, noi vom fi într-o formǎ de control. Dar în momentul în care ne oprim să monitorizăm conflictul, atunci pierdem tot controlul.
Poți lua un exemplu din viața ta în care în mintea ta se duce o luptă, iar atâta timp cât există acea luptă există un grad de control. Dar momentul în care te-ai oprit să dai atenție, iar lupta dispare, atunci pierzi controlul. Aici este momentul în care noi credem că odată ce am oprit monitorizarea înseamnă că am câștigat sau poate am pierdut și de asta ne-am oprit din monitorizare. S-a terminat bătălia, s-a terminat conflictul, de-asta nu mai dau atenție. Iar acest lucru este perfect natural pentru că cele douǎ lucruri sunt foarte apropiate între ele, ne oprim să ne mai gândim atunci când am pierdut și cedăm acelui comportament.
De fapt, se dovedește că lucrurile stau exact invers. Abia atunci când mă opresc să monitorizez conflictul intern pierd bătălia. Poate ai observat acest lucru atunci când ai o dezbatere cu tine însuți și apoi nu mai monitorizezi situația, deja ai telefonul în mână și începi să scrollezi, înainte să îți dai seama, ai aprins lumina și deschizi tableta sau laptopul și începi să te uiți la ceva, în loc să dormi.
Monitorizarea conflictului reprezintǎ autocontrolul. Dar ce se întâmplă cu cele douǎ componente – stresul și suprimarea emoțională – despre care am aflat că diminueazǎ cel mai mult autocontrolul? Dacǎ simpla monitorizare a conflictului înseamnă auto-control, care este legǎtura cu cele douǎ aspecte?
Se dovedește că se potrivesc perfect. În cazul suprimării emoționale, atunci când îmi vine să-i spun șefului meu că vreau să-l strâng de gât, ceea ce fac este să îmi suprim puternic emoțiile și să închid acea parte a minții mele. Iar când închid acea parte a minții mele, suspend capacitatea de a conștientiza și monitoriza conflictul intern, iar autocontrolul meu scade semnificativ. În concluzie, ceea ce fac prin suprimarea emoțiilor este să opresc intenționat monitorizarea conflictului. Pe măsură ce ne suprimăm răspunsul intern, ne pierdem capacitatea de autocontrol.
Iar atunci când suntem stresați, ceea ce face creierul nostru este să externalizeze atenția noastră, pentru a rezolva problema care ne cauzează stresul. Când ești stresat, nu ești atent la ceea ce simți și la emoțiile tale și la semnalele corpului, ci dai atenție problemelor exterioare. Când sunt stresat, deoarece am de susținut un test, sunt atent la mediul exterior, nu la mediul intern emoțional. Iar când atenția este orientată către exterior, sigur că opresc monitorizarea conflictului intern.
Atunci când încerc sa rezolv probleme, am un examen foarte important, încep sǎ nu mai fiu atent la mine. Nu mai dau atenție semnalelor cǎ îmi este foame, cǎ sunt obosit, nu mai sunt atent la semnalele corpului meu deoarece sunt concentrat spre exterior.
Nu înseamnă că trebuie sǎ rezolvi toate problemele din viața ta pentru a avea autocontrol bun, ci este nevoie sǎ conştientizezi starea pe care o ai. Poate părea ușor confuz fiindcă cele douǎ – autocontrolul și conștientizarea – sunt același lucru. Ceea ce este necesar sǎ faci este sǎ te concentrezi pe conștientizarea stǎrii tale interne. Când faci acest lucru, dezvolți sistemul de monitorizare a conflictului. Nu înseamnă că autocontrolul este separat de conștientizarea emoțiilor, ci cele douǎ circuite reprezintǎ același sistem. Deci cât timp vei fi atent la semnalele tale interne, autocontrolul tǎu se va îmbunǎtǎți.
Ce experimentǎm în mod subiectiv drept autocontrol este diferit de ceea ce se întâmplǎ în creier. Dacǎ am o emoție, pot spune „am fluturi în stomac”. Dar nu am literalmente fluturi în stomac, exprimarea reprezintǎ modul în care experimentez subiectiv fericirea, anxietatea sau oricare emoție pe care o resimt.
Ca urmare, pentru a avea autocontrol, nu este necesar sǎ faci ceva în mod concret. Conștientizarea stǎrii tale și autocontrolul sunt unul și același lucru, în special conștientizarea conflictului intern.
De aceea, meditația este un instrument excelent pentru dezvoltarea autocontrolului, deoarece ești atent la starea ta internǎ, la respirație. Nu îți controlezi respirația, nu opui rezistențǎ respirației, doar o observi și îi acorzi atenție. Acest lucru se întâmplǎ deoarece aceste douǎ funcții sunt aceleași în creier.
Acordând atenție conflictului tǎu interior, acceptându-l și stând să observi acel conflict, devii mai conștient de el și vei fi mult mai capabil sǎ manifești autocontrol.
Sursa foto Jared Rice.
